Comuna Valea Călugărească face un nou pas concret în direcția protejării mediului și a unui viitor mai bun pentru generațiile următoare
În data de 13 ianuarie 2026, au început să sosească primele containere destinate Centrului de Aport Voluntar (CAV), un proiect așteptat de mult de comunitate și menit să aducă mai multă ordine și responsabilitate în gestionarea deșeurilor.
Fiecare container livrat reprezintă un progres real către un mediu mai curat și mai sănătos, în beneficiul tuturor locuitorilor, dar mai ales al copiilor. După finalizarea livrărilor și a lucrărilor de montare, autoritățile locale vor pregăti deschiderea oficială a centrului.
La Centrul de Aport Voluntar, cetățenii vor putea aduce gratuit deșeurile care nu pot fi colectate prin sistemul obișnuit de salubritate, contribuind astfel la reducerea poluării și la păstrarea curățeniei în comună.
CAV nu este doar o investiție în infrastructură, ci și un semn de respect față de natură, de grijă pentru comunitate și de asumare a unui comportament civilizat în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Ordinea, disciplina și responsabilitatea devin astfel valori concrete, puse în practică la nivel local.
Autoritățile locale fac apel la implicarea activă a tuturor cetățenilor, subliniind că succesul acestui proiect depinde de modul în care fiecare dintre noi alege să respecte mediul și regulile comunității.
Lucrările la Centrul de Colectare prin Aport Voluntar din Valea Călugărească se apropie de final
Proiectul Centrului de Colectare a Deșeurilor prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Valea Călugărească, finanțat prin fonduri europene PNRR, intră în ultima fază a execuției.
În prezent, se desfășoară lucrările de alimentare cu energie electrică a instalației de utilizare a centrului, iar în perioada imediat următoare vor fi recepționate containerele oferite de Minister, aceasta fiind etapa finală a proiectului.
Centrul de Colectare va funcționa ca un punct gratuit pentru depozitarea tuturor tipurilor de deșeuri, oferind o soluție modernă și eficientă pentru comunitate. În cadrul investiției sunt prevăzute containere specializate pentru diverse categorii de deșeuri:
Totodată, platforma carosabilă va fi echipată cu separator de hidrocarburi pentru protecția mediului.
Prin înființarea acestui centru, cetățenii vor beneficia de un serviciu gratuit, facilitând colectarea selectivă și gestionarea responsabilă a deșeurilor reciclabile, a celor biodegradabile care nu pot fi colectate individual, precum și a fluxurilor speciale de deșeuri.
Investiția este un pas important spre un mediu mai curat, o comunitate mai responsabilă și o administrare durabilă a resurselor locale.

Evoluția primului CAV din Valea Călugărească – punctul gratuit de colectare pentru toate tipurile de deșeuri
Lucrările la Centrul de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) se află în etapa de finalizare a pietruirii și cilindrării, iar în funcție de condițiile meteorologice, urmează turnarea platformei carosabile din beton rutier și instalarea cântarului modular din oțel, destinat cântăririi statice a autovehiculelor.
Termen estimat de finalizare: Aprilie 2025!
Înființarea acestui centru reprezintă un beneficiu important pentru comunitate, având ca scop colectarea deșeurilor reciclabile, a biodeșeurilor care nu pot fi depozitate în pubelele individuale și a fluxurilor speciale de deșeuri, după cum urmează:
Finanțat din fonduri europene prin PNRR acest centru le va oferi cetățenilor posibilitatea de a depozita gratuit aceste tipuri de deșeuri, contribuind la un mediu mai curat, mai organizat și mai bine gestionat.
Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare zi să aducă progres și armonie în comunitatea noastră
Cu dragoste și respect
𝗜𝗠𝗣𝗟𝗘𝗠𝗘𝗡𝗧𝗔𝗥𝗘 𝗙𝗢𝗡𝗗𝗨𝗥𝗜 𝗘𝗨𝗥𝗢𝗣𝗘𝗡𝗘- 𝗩𝗔𝗟𝗘𝗔 𝗖𝗔𝗟𝗨𝗚𝗔𝗥𝗘𝗔𝗦𝗖𝗔
𝗖𝗘𝗡𝗧𝗥𝗨 𝗗𝗘 𝗖𝗢𝗟𝗘𝗖𝗧𝗔𝗥𝗘 𝗣𝗥𝗜𝗡 𝗔𝗣𝗢𝗥𝗧 𝗩𝗢𝗟𝗨𝗡𝗧𝗔𝗥
Se lucrează intens la realizarea primului 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲 𝗖𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗽𝗼𝗿𝘁 𝘃𝗼𝗹𝘂𝗻𝘁𝗮𝗿 (𝗖𝗔𝗩) din Valea Călugărească!
Comuna Valea Călugărească va beneficia anul acesta de un centru de colectare deșeuri civilizat și modern, care va asigura cetățenilor comunei Valea Călugărească spațiul și dotările necesare pentru colectarea separată a:
Valoare proiect: 𝟳𝟳𝟴.𝟳𝟮𝟬,𝟮𝟬 𝗲𝘂𝗿𝗼 𝗳𝗮𝗿𝗮 𝗧𝗩𝗔
Sursa de finanțare : 𝗣𝗡𝗥𝗥
Realizarea acestui centru va aduce Valea Călugărească la nivelul de normalitate, normalitate de colectare selectivă pentru cetăţeni, aşa cum găsim în țările dezvoltate, care au astfel de centre de foarte mulți ani!
Bani din FONDURI EUROPENE pentru o comună curată.
În data de 09 martie 2023 , a fost semnat contractul de finanțare pe fonduri europene pentru cel mai mare proiect de mediu din localitatea Valea Călugărească!
Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în Valea Călugărească!
Finanțarea se va face prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea contractului fiind de 3.830.914,00 lei, la care se adaugă 727.873,66 lei TVA (778.720,20 euro fara TVA)
Valoarea totală a proiectului : 4.558.787,66 lei
Implementarea acestui proiect va asigura colectarea separată pentru:
Contact